A înota sau a nu înota

“Tu ai înota acolo?”
(qwe)

Un nou entry la categoria Retro, că lucrurile interesante nu se întâmplă doar în prezent.

Vărul qwe se ţine de farse. Îi trimite următoarea poză unei domnişoare

şi apoi o întreabă, sfidător, dacă ar avea curajul să înoate acolo. Acuma… chestiunea e următoarea; sunt necesare nişte cunoştinţe de clasa a 6-a de electricitate ca să îţi dai seama că unde nu-i diferenţă de potenţial, nu curge curentul; oricum, piscina este din material plastic (care e izolator, adică). Şi nici apa nu este cel mai bun conductor. Deci domnii din poză nu se află în cine ştie ce pericol, poate (insist, poate) rămân fără curent dacă se submersează prelungitorul. Atât.

Şi totuşi domnişoara răspunde “nu”. Adică nu ar avea curaj să înoate acolo, dacă aţi uitat despre ce e vorba. Vărul meu deja se ambalează, se pregăteşte de explicaţii şi făcut mişto; o întreabă “de ce?”.

Răspunsul ne-a pus în cur: “nu ştiu să înot”

Toasted 2

“Stai liniştit dom’le,
îi dau drumul din nou
când ne întoarcem.“
(nepoţica mea)

Da, deci am adus sistemul audio. Şi fiincă-i casă aici… înseamnă ca pot sa mă sinucid ascultând muzică cu volumul dat la 11. Lăsând gluma la o parte, mă bucur enorm de mult, îmi era tare dor de muzica mea… Cumnatul e foarte fericit, acuma poate să se plimbe şi el cu laptopul oriunde în casă şi să se dea pe net, poate să asculte muzică şi să se uite la filme de pe calculatorul meu… ce mai, e în rai.

Iar domnişoara cu tupeu şi totuşi politicoasă, nepoţica mea, abia ce s-a apucat de şcoală. Zilnic rămân stupefiat de exprimările ce le scoate din ea. Acuma era vorba de pisicuţă; pisicuţa casei are rezidenţă permanentă în garaj. Are voie în casă doar supravegheată: este pui, este plin de energie, şi, după cum am descoperit ulterior, este şi un pic retardată. Eu întrebam unde e pisica, iar răspunsul a simţit nepoţica mea nevoia să mi-l ofere.

În altă ordine de idei, cumnatul meu este co-şef la o fabrică de pâine, pâine din care are grijă să aducă acasă zilnic exact câtă e nevoie. Cu toate astea, familia surorii mele nu posedă un toaster funcţional, lucru care m-a dat peste cap; am simţit nevoia să achiziţionez unul şi să li-l ofer drept cadou (cică aveau unul, da-i coleg de cameră cu pisicuţa şi cam bătrân, nu îmi inspira multă încredere). Şi, din câte văd, eforturile mele nu au fost în zadar, acuma mâncăm toţi pită prăjită, care pe lângă că e mai sănătoasă (cred), se şi unge mai uşor cu unt.

Singurul neajuns al acestui loc este că e departe. De ce? De … tot. Nu, nu stau ca şi Courage (nu, nu e admisibil să traduceţi nume proprii, oameni buni!) “in the middle of nowhere” (adică nicăieri, mai exact în mijloc), e un cartier la marginea oraşului, atât de nou şi de modern că eu cred că au maşini cu levitaţie restul vecinilor, de nu au asfaltat drumul. Aşa că momentan 4×4 fac 16 şi aştept să adun bănet să îmi iau bicicletă.

Şi acum îmi iau la revedere pentru câteva minute când voi reveni cu ceva Retro.

Edit: acuma am observat că am deja un articol intitulat Toasted, aşa că acestuia i-am ataşat un “2″ în coadă.

M-am mutat

“Firless is now connected”
(System Tray)

Sună cunoscut, nu? De data asta vorbesc strict la singular şi la propriu.

Eu am proprietatea formidabilă de a trăi în spaţiul pe care îl ocup. Atât doar că acum ocup un spaţiu într-o cameră în casa dragei mele surori. Şi evident că nu mă consider mutat decât când sunt acompaniat de dragul meu calculator. Implicit, azi am făcut sport.

Staţi doar să vă explic: eu când mi-am luat calculator (acum vreo 3 ani, valoarea lui era aproximativ 5000 euro) toţi prietenii ziceau la mişto că o să fugă cu el cum întorc eu spatele; eu le-am răspuns direct că dacă pot să fugă cu el, îl merită. Dragul meu are vreo 40 de kilograme datorită carcasei blindate cu un strat triplu de aluminiu. Kayne ştie, că era să-şi rupă piciorul într-unul din panourile lui laterale. Deci urcatul şi coborâtul scărilor cu calculatorul meu e sport. Sper ca în 2012 să fie sportul naţional.

Şi bineînţeles că nu e “fun” (adică distractiv) dacă nu e şi complicat, un picuţ aşa. Am zis că mă spânzur cu cablul de la wireless, că greu l-am făcut să meargă. Dar important e că la sfârşitul zilei mergea (nu glumesc, momentul minune a fost în jurul orei 00:00).

Veni. Vidi. WiFi.

Despre prietenie şi fidelitate

“=))”
(Mâţu)

Şi de fapt aşa am făcut şi eu. Vă rog să aveţi răbdare şi să-mi permiteţi o mică paranteză înainte să trec la subiect. Panoul meu de administrare îmi arată ce a căutat lumea pe Google de a ajungs aici la mine.  Şi, stupefacţie: vă dau câteva exemple, necenzurate, dar “şoptite” că nu cu asta vrem să facem Google-bombing:

• ‮bg1 ep epacni ezop etac‬
• ‮/moc mabrutsam www‬

Iniţial erau mai multe, dar pe măsură ce m-am mai gândit la ele, mi-am dat seama cum ajungeau oamenii aici după căutările respective. Săracii. Şi acum să trecem la subiect: termeni care am văzut că apăreau periodic erau “prietenie” şi “test de prietenie”. Ştiu şi de ce. Acuma… eu am învăţat la un moment dat algoritmul de clasificare al Google, se numeşte PageRank. Cu toate astea, nu înţeleg de ce sunt pe primul loc atunci când caută cineva “test de prietenie” pe Google România.

Asta îmi zice două lucruri: nu prea există materiale despre prietenie (în română, cel puţin) pe Internet; şi, în al doilea rând, mulţi mulţi oameni sunt obsedaţi să îşi testeze prietenii şi/sau prietenele.

Cert e că un număr considerabil de oameni ajung aici căutând sfaturi. Şi ghiciţi ce, am de gând să le satisfac setea de cunoaştere cum ştiu eu mai bine! Să începem:

În ceea ce priveşte prietenia dintre oameni de sex opus (şi aici mă refer strict la amiciţie):

• da, poate exista, nu conduce neapărat şi irefutabil la sex;
• e bine să rămână aşa; ca tip ştiu că nu poţi să nu te gândeşti măcar o dată “cum ar fi” şi credeţi-mă nici fetele nu-s mai mironosiţe în cele mai multe cazuri; totuşi, adeseori pur şi simplu nu se merită sa pierzi un amic/o amică de-o viaţă pentru o partidă;
• “go with the flow” nu merge; nu foarte des, cel puţin; că “ne descurcăm şi ca amici şi ca iubiţi” … da, e evident, dar când nu mai merge “ca iubiţi” nu prea mai merge nici “ca amici”; din nou, nu zic că nu pot exista excepţii, dar ca să nu mă repet mai citiţi aici;

În ceea ce priveşte prietenia (din nou, mă refer la amiciţie, o să vă prindeţi când vine partea porno), în general (cel mai bine mă pricep la prietenia dintre băieţi, dar cred că se poate generaliza pentru toate combinatiile posibile):

• NU îţi este prieten(ă) adevărat(ă) cel/cea care:
  • vine cu tine numai când ai bani de spart (că e vorba de bani de băutură, shopping, etc… tot aia e);
  • vorbeşte mult dar nu are timp să te asculte pe tine;
  • te vorbeşte pe la spate (foarte important, chiar şi de la “prima abatere” de acest gen, poate fi un semn rău);
  • vorbeşte cu tine şi/sau iese cu tine doar când nu are altceva mai bun de făcut sau nu sunt alte persoane disponibile;
  • îţi împrumută bani;
• este prieten(ă) adevărat(ă) cel/cea care:
  • îţi oferă o mână de ajutor fără sa fie nevoie să ceri, fără să se aştepte la ceva înapoi;
  • te ascultă când cauţi să te “deschizi” cuiva şi îţi dă sfaturi bune;
  • îţi ia apărarea atunci când situaţia o cere;
  • îţi iartă greşelile şi i se face ocazional dor de tine când nu vă vedeţi pentru mai mult timp;
  • îţi împrumută lucruri la care ţine;

Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte relaţiile (de toate, cu sau fără sex, homosexuale inclusiv):

• partenerul este în primul şi în primul rând amic(ă), dacă nu puteţi avea încredere unul în celălalt, toată “treaba” e nulă;
• te face să te simţi tot timpul ca o persoană cu un rol aparte in viaţa lui/ei;
• deşi sinceritatea este esenţială, în general implicarea şi/sau evocarea unor relaţii din trecut nu face bine (adică nu o compara pe iubită cu fosta iubită tot timpul, spre exemplu)

Principiile sunt de bun simţ şi merg în ambele direcţii, adica “ce ţie nu-ţi place, altuia nu face” şi reciproca.

Şi acuma “ce ne doare” şi anume testele: ziceam mai sus de sinceritate şi reciprocitate… înţelegeţi aluzia? Tu ai vrea ca prietenul/prietena să te supună periodic unor teste (cum ar fi datul de sms-uri porno de pe numere necunoscute ţie, să-şi pună amicii/amicele să se dea la tine să vadă dacă “muşti” etc)? Ba bine că nu; şi nimănui nu-i place; lipsa de încredere e motiv de despărţire. Punct.

Iar pentru amiciţie… nu există test, există doar acei “indicatori” pe care i-am enumerat deja. Cel mai important e să nu te minţi singur(ă) de dragul găştii sau din alte motive.

Cam atât am eu de spus despre prietenie, din propria-mi experienţă, fără să citez tratate de psihologie si alte cele…

Atât mai am de comentat: un alt termen de căutare pentru care mă aflu pe locul 2 este “traducere si adaptare”; din nou ştiu de ce, dar la capitolul ăsta mă voi rezuma la o frază: da, vorbesc engleza mai bine ca româna şi pot face traduceri la nivel profi, dacă vă interesează lăsaţi un comment cu o adresă de mail validă şi vă caut eu.

Deci…

“epic fail”
(anon)

…m-am întors. Cu cămaşa jumate scoasă din blugi, scobindu-mă între dinţi, vă salut!

Cum de? Păi… n-am plătit host-ul. De ce? Că am uitat. Apoi am zis că refacem tot, super mega tare şi… păăi… ne-a fost lene. Şi să mă întorc aici mirosea prea mult a înfrângere…

Dar nu pot rezista. Cum să vă privez de inepţiile mele? De înjurături, “Ţ”-uri şi citate dubioase? Cu graţia unui celular care cade pe scări… m-am întors!

Mad World

“Eu? Eu n-am
nici o problemă.
Nevastă-mea
are probleme…
Dacă are, are;
dacă n-are,
n-are…”
(Un tip)

Deci nu era doar o impresie… tipul ălă chiar n-avea habar de ce venise la sediul firmei de telefonie. Doamna pe care o aşteptam să mă servească era foarte politicoasă şi îi întreba pe toţi cei din sală cu ce poate să îi ajute, deoarece colegele ei parcă hotărâseră deodată să facă o pauză. Deşi eu eram, teoretic, la rând, după ce i-a încheiat unui tânăr un contract pentru servicii internet (ceva mega complicat ce o implica şi pe mama tânărului respectiv), ea a hotărât că ar putea să îi ajute înainte pe alţi clienţi; cu mine avea mult de lucru, pe ceilalţi doi i-a expediat scurt.

Prima era o doamnă tânără (care îmi place să cred că se uita insistent la mine în timp ce aştepta, dar sunt aproape sigur că se holba, de fapt, la televizorul din spatele meu care afişa ciclic diferite reclame) care a fost trimisă după cai verzi pe pereţi de către soţul ei, care o minţea la telefon, cu noi de faţă, cum că ar avea nuş’ ce fel de abonament rachetă şi că, astfel, ar trebui să prmiească nişte echipamente, în timp ce funcţionara încerca să îi explice că lucrurile nu stau chiar aşa…
Penibil, jenant.

Al doilea era un tip plinuţ care dorea doar să-şi rezilieze contractul şi nu reuşise să se descurce cu sistemul automatizat. În sfărşit, rândul meu. Pe mine m-a mutat pe la vreo două birouri până să înceapă să îmi facă hârţogăriile. Pentru mine, totul se desfăşura ca un film fără sunet. Nu am schimbat mai mult de două cuvinte. A completat în tăcere un teanc de formulare, pe care mi le-a dat apoi să le semnez.
“Gata?”
“Da.”

Cam pe acuma începeam să mă gândesc că de Valentine’s Day (sau Dragobete, cum preferaţi) toţi şi-au pierdut minţile. Atât că şi le-au pierdut într-un mod deloc romantic sau frumos…

Începuse de mai devreme, la bancă, unde m-am dus cu altă problemă, când am zis că o spânzur pe o funcţionară dacă mă pune să scriu şi a treia oară o cerere. Că cică trebuia să fac cerere prin care să rog banca s-o lase pe soră-mea să scoată nişte bani în numele meu. Nu putea să ne lase pe amândoi să ne scoatem banii, căci doamna nu ştia să folosească pluralul. O singură persoană avea voie să scoată bani. Deci unul din noi trebuia să îl împuternicească pe celălalt să scoată banii noştri.
Sec.

Apoi faza cu firma de telefoane. Apoi altă scenă nonsensică. Pe un bulevard văd o ambulanţă tractată de altă ambulanţă. Trebuie menţionat că eu nu dormisem de vreo 48 de ore şi percepeam totul în reluare, halucinant… Dar totuşi: e trist în sine faptul că o ambulanţă s-a defectat în oraş. Dar dacă tot s-a stricat, mă gândesc că ar trimite o maşină de tractat după ea, nu o altă ambulanţă, complet dotată cu medici (sau îs paramedici ăiă din ambulanţă?), de care s-ar putea să fie nevoie altundeva.
Freaky.

Apoi m-am culcat şi Doamne, bine a fost! M-am trezit seara… şi am împărţit trandafiri pe messenger la cine am considerat eu că merită (şi avea norocul de a fi online atunci). Lame, ştiu, dar cu nici o fată nu mi-s în aşa relaţii încât să îi dau ceva pe bune fără să pară că mă-ntind…
Asta e.

Şi că tot veni vorba de întins, văd că am cam exagerat cu lungimea acestui entry… Vă las.
Am treabă.

Leapşa

Leapşa asta am primit-o iniţial de la Botache, dar am avut o discuţie lungă cu ea şi în sfârşit a zis pur şi simpu ”lasă…”. Azi am primit-o la Tavi cel pletos, care nu a cedat dificultăţilor şi am zis şi eu ”de ce nu?”… 
Instrucţiuni:

1. Ia cartea cea mai aproapiată de tine;
2. Deschide-o la pagina 123;
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază;
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze şi aceste instrucţiuni;
5. Nu îndrăzni să scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”;
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.

Execuţăm şi… error! Apar dificultăţile: Cea mai apropiată carte este un manual de HTML scurt, are exact 122 de pagini, incluzând coperţile… Următoarele şpe cărţi sunt dicţionare de diferite limbi şi este aproape impsibil de găsit o propoziţie/frază în ele, să nu mai vorbim de caracterele acelea fonetice. Aşa că, confom indicaţiilor lui Tavi, voi găsi cea mai apropiată carte de beletristică…

Vasilieva, Larisa, Doamnele Kremlinului, În româneşte de Alexandru Alici şi Nicolae Bătrânu, Editura “Universitas” Chişinău,  1993

“(…) Autor a numeroase anectode dubioase sub raportul loialităţii bolşevice. Avea un exterior departe de a fi romanţios. În cercurile ziariştilor circulau două versuri, care-l parafrazau pe Puşkin:

     Larisa Karlu ciuti jivogo
     kotomcu za sedlo kladiot.” (p. 123)

Cartea… n-am citit-o şi nici nu ştiu dacă o voi face curând. Ce să fac dacă lucrez la calculator într-o cameră pe care ai mei o numeau (ghiciţi de ce) “bibliotecă”? Acuma îi zice “rat room”, din multiple considerente…

Leapşa merge mai departe la Dowel the wildest.

Repose

“Ce-i cu lumânările?”
(Pantera’s)

Casa noastră a devenit un sanctuar. Un aer de pace domneşte peste tot, întărit de lumina dată de nişte lumânări aromate…
Mie încă nu îmi vine să cred. De jumătate de an mi s-a imprimat o imagine de “dezastru ecologic”. Mi s-a imprimat ideea că mi-e ruşine să aduc pe cineva acasă, de teamă să nu îşi facă o impresie greşită despre mine.

Dar toate acestea s-au dus. Fina şi fina ei (da, chiar aşa) şi cu încă o prietenă au făcut minuni aici în 2 zile. Mult mai mult o să îmi ia mie să mă desprind de ideile acelea… În sfârşit mă pot întoarce acasă cu drag. În sfârşit nu mai sunt nevoit să ţopăi peste mormane de lucruri sau să mă împiedic de ele noaptea. Presiunea psihică a mediului înconjurător dezolant s-a disipat.

Sunt fericit.

Fierăstrău

“(…) şi dacă intr-o zi îmi intâlnesc
propria persoană undeva?
(…) Oglinzile mă sperie.”
(Amy)

Da, e ora de filosofie. Nu îmi amintesc exact când şi cu ce ocazie, dar mai demult mi s-a pus o întrebare deosebită. Şi acum vreau şi eu să te întreb pe tine (aş folosi plural de politeţe, cum fac de obicei, dar aici chiar e “fiecare pentru el”). Iată situaţia:

Te afli într-o cameră baricadată (adică n-ai cum ieşi, oricât de geniu sau norocos ai fi, pe scurt). Ai un buton în faţă, care activează un dispozitiv care îţi va ucide fără suferinţă persoana iubită, situată într-o cameră identică cu a ta (baricadată, dotată cu un buton te ucide pe tine). Dacă unul moare, celălalt poate să plece nevătămat; aşa vi s-a promis.

Şi acum întrebarea: Ce naiba îţi trece prin cap? Ce dracu’ faci? Gândeşte-te şi lasă un răspuns (când găseşti unul, evident). Oricum duc lipsă de commenturi…

P.S.: Nu există un răspuns corect. Există doar răspunsuri mai mult sau mai puţin asemănătoare cu al meu…

SeSe

“X cur în paranteză?!?”
(Chemical Son)

Foarte corect. Omega mic seamănă cu un cur. Spuneţi voi de nu?

w

Jur că nu m-aş fi gândit… Am învăţat deja să iau toate balivernele astea pe bune, în forma lor originală, adică de la greci. Oricum cred că ar fi mai tragic dacă în loc de alfa, beta ş’alde astea am folosi variabila ţ pentru unghiuri. Am calcula sin din ţ ca să calculăm proiecţii. Am folosi ă pătrat să calculăm puterea… ar fi comedie, ce mai!

Asta se întâmplă acum, înainte de examenul la SS (adică Signals & Systems pentru voi, muritorii de rând). Avem vreo 600 de pagini de baliverne de mâncat. Transformate în domeniu-frecvenţă, în prealabil, evident.

Vă las acum; dar nu uitaţi: ş = 1/T integrală de la -pi la pi din ţ ori e la puterea minus n cur i.

Egal, fără Real

“Nu ştiu, s-a ascuns cu domnul Isar
pe undeva prin facultate.”
(D-na Naforniţă)

Pulele noastre, noi trebuie să-i predăm laboratoarele şi ea se joacă de-a v-aţi ascuns-elea cu noi? Şi aşa s-a făcut că timp de 3 zile eu şi Pantera’s am tot mişunat prin facultate în căutarea d-şoarei Naforniţă. Mai mult nu comentez, că mă trezesc exmatriculat…

A început sesiunea! Serios, nu ştiaţi?! Vin examenele, da’ cine se stresează. Nu e stres, în comparaţie cu presesiunea, ce naiba? Noi bem, că ăsta e profilul nostru de bază… Altceva n-avem ce face, oricum.

White nights

“Carne!”
(Chemical Son)

Da, deci ălă este cuvântul anului 2008. Şi să-mi bag şi eu carnea… ce lipsă de imaginaţie au unii. The Pretenders au 2000 miles. The Proclaimers au 500 miles. Vreau şi eu să ascult o melodie şi o mai găsesc când zboară Chemical Brotheru’ ălălalt. Îmi trag şi eu formaţie The Procrastinators şi scot melodie 900 km². Pe secundă. Na!

În rest… suntem toată trupa aci; eu, Fuego, Pantera’s, Iepu… stăm şi muncim, că dară vine sesiunea! Mai am o lucrare de laborator şi vreo 6 grafice de făcut. Yex.

Cârpe Diem!

“They say only the good die young.
If it works the other way, too,
I’m immortal.”
(Dogbert)

De ieri am râs aproape în continuu. Chemical Son-u’ meu a scos perle ca pe banda rulantă… Pregătiţi-vă!

În primul şi-n primul rând începem cu sfârşitul. Porecla i-am găsit-o în timp ce scriam acest entry. A fost greu, pentru că celelalte porecle ale lui erau foarte răutăcioase (deşi unele îmi plăceau) şi el este un băiat tare sensibil. Am zis iniţial Chemical Brother însă nu m-am oprit la numele ăsta pentru că el nu se află la categoria “fraţi” în familia mea extinsă, ci la categoria “odrasle”… şi da, are, la rândul lui, un Chemical Brother (şi tot fiu de-al meu, evident); denumirea îi caracterizează pentru că mirosul le precede sosirea…

Şi, în sfârşit: începutul. Totul a început ieri dimineaţă. Îi explicam planul meu pe ziua în curs, şi anume de a vizita două bănci. Apoi i-am explicat că aş dori să îmi schimb ciorapii. Nu ştiu cum s-a întâmplat de a crezut că cele două idei sunt legate între ele şi a urmat o sesiune de explicaţii (printre numeroase lacrimi de râs) cum că nu intenţionez să-mi schimb ciorapii la bancă.

Mai târziu a fost implicat vărul qwe cu o altă situaţie hilară: i-a trimis o poză unei domnişoare şi a întrebat-o dacă ar înota acolo. Ea a răspuns prompt “NU”. Vărul a cedat tentaţiei de a face mişto şi a rugat-o să îşi justifice alegerea. Răspunsul, pe cât a fost de imprevizibil, pe atât a fost de sec: nu ştie să înoate. Caz încheiat.

Apoi vărul ne-a invitat să vedem profilul lui pe hicinci să ne minunăm la nişte chestiuni… şi a urmat alt moment de-a lui Chemical Son în lumina reflectorului. Vărul avea ca deviză “Carpe Diem!”, iar fi’miu: “cârpe”-ce?

Printre inepţiile recente… l-am trimis să îmi aducă un tirbuşon din cealaltă cameră şi s-a întors cu un cablu de reţea… Stupoarea mea implicită. Ştiu, propoziţia precedentă n-are predicat, dar înţelegeţi voi.

Eu am plecat la băut. Salutări!

 

whirl

a stream of comfort, to cool and surround me, untill I lose sight of my own defeat

“It’s better to have loved and lost, than
to have never loved at all.”
(Alfred Tennyson)

Şah. Nu, nu e mat. Dacă era mat… deja se vorbea de mine la trecut. Promit să încerc să întorc situaţia; am mai făcut aşa ceva, am nevoie doar de un pion…

Ce este cert, însă, este că astăzi am văzut ultimul meu răsărit.

Session

“Am mai neglijat un infinit pe acolo…
până la urmă a ieşit un rezultat!”
(Pantera’s)

Clar, se rezolvă cu logaritm din zero… Pantera’s este un geniu al teoriilor (bătutului) câmpurilor electromagnetice! Maxwell ar fi crăpat de ciudă dacă vedea lucrările noastre de examen. Acuma serios, omu’ meu a luat o notă mare (de mine nu mai zic, că-s copil de nota 12). Asta în condiţiile în care rata de trecere la materia respectivă este undeva sub 25%… s-ar zice că suntem deosebiţi…

Şi, în mod inevitabil, începe nebunia. Vine sesiunea. Doamne… nu cred că o să rezist… Cum să fac faţă la atâtea beţii? Examenele… să fim serioşi; cine le bagă în seamă cu mai mult de 24 de ore înainte de termen, oricum? Sunt doar nişte inconvenienţe… nişte pretexte pentru a bea; “am luat examenul! hai să bem!” sau bem de necaz că mai ne chinuim şi altă dată…

Nimeni nu pierde aici…

Bad Idea, Bad Idea…

“Nu lua un somnifer şi un laxativ
în aceeaşi seară.”
(Anonim)

Sunt unele chestii pe care trebuie să le iei de bune şi să nu ţii neapărat să le experimentezi singur… M-am deprins să am încredere în sfaturile date de alţii şi să învăţ şi din greşelile celorlalţi, nu numai din ale mele…

Şi totuşi… unele lucruri nu pot fi evitate; deşi probabilitatea să se întâmple cuiva este relativ mică, totuşi simt nevoia să vă anunţ că nu e bine să căscaţi în timp ce vă ştergeţi la cur. Am crezut că mor de durere la faza aia, m-a apucat un cârcel în toată partea dreaptă a corpului (în principal în zona gâtului şi a coastelor; şi da, sunt dreptaci, ştersul la cur nu face excepţie) de am crezut că mor acolo. Ar fi fost o ştire de senzaţie, nu? Moarte mai penibilă nu cred că îmi pot imagina…

Căcare (şi ştergere) plăcută!