V. Psi, part 2

Noaptea avusesem un vis legat de faptul că urma să mergem în ceva instituţie a doua zi (cred că era o bancă) şi Amy făcuse ceva acolo care mă iritase. M-am trezit foarte supărat pe ea. 

La prânz ne aflăm într-o gondolă mare, aranjaţi pentru poza de nuntă²⁷. Vrăji se află în primul rând, aranjată ca o veritabilă domnişoară de onoare²⁸.

Se declanşează aparatul. Coboară Ea, mireasa, în apă. Coboară şi mirele, adică eu, vine spre aparat. Gondola, dezechilibrată, se basculează cu restul din grup²⁹. Râsete, voie bună cât încape.

Noaptea, eu şi cu trei băieţi prin ceva alei lăturalnice. Judecând după muzica ce se aude, numai ce ieşiserăm dintr-un bar. Probabil de la cheful de burlaci…

Auzim nişte strigăte, ca de ceartă. De fapt, sunau ca nişte suporteri nervoşi³⁰. Până ne hotărâm pe unde să o luăm să nu dăm de ei, dau ei peste noi. Erau de vreo două ori mai mulţi ca noi. Băuţi, sau suficient de nervoşi încât să nu aibe de lucru decât să se ia de noi. Ne retragem într-un colţ³¹ şi ei ne înconjoară. “Şeful” lor rosteşte tot felul de provocări nonsensice. Mă întreabă ceva în genul: ce mă face să cred că voi pleca întreg de acolo. Îi răspund cu altă frază clasică: “Noi suntem patru, iar voi sunteţi singuri!”. Ori erau atât de beţi încât nu s-au prins şi chiar s-au speriat, ori au apreciat inspiraţia; ideea e că am scăpat.

Ajungem într-un loc devastat. Judecând după amplasamentul său în centrul oraşului, la parterul unui bloc, cu intrare direct de la stradă şi după geamurile tip vitrină, aş fi spus că era un magazin abandonat. Dar aveam senzaţia că acolo locuiam. Totul distrus, mai puţin un televizor cu un design vechi³². Şi ceva foarte dubios: un tip cu o mască ciudată, cu un costum ciudat şi o armă semiautomată în mâini, aşezat pe podea, cu faţa-n sus şi cu arma pe piept. Cineva îi făcuse ceva; ştiu doar că nu eu şi nici vreunul din băieţii care erau cu mine.

Porneşte o reclamă la televizor. Era vorba despre un serviciu de modelare a realităţii unei persoane. Presupunea folosirea aşa-numiţilor agenţi Psi, a căror tehnologie le permitea să ia forma oricărei persoane pentru perioade foarte lungi; reclama arăta un “batalion” de astfel de agenţi, cum erau antrenaţi, tot felul de clişee. Faza e că semănau teribil de mult cu tipul ce era pe podea şi care începea să se trezească. Aparent, nu era mort, doar inconştient.

Doi dintre prietenii mei sar să îl prindă şi îl ţin fiecare de câte o mână. El încearcă sa se “camufleze” şi se transformă în ceva ce voia să semene cu Ea, dar era evident că echipamentul îi fusese dereglat.

Note:
27. Eu acum stau şi văd din perspectiva aparatului foto, setat cu timer; mă văd inclusiv pe mine. Sunt cu câţiva ani buni mai bătrân…
28. Este foarte probabil ca ea să îmi fi insuflat, indirect, ideea de nuntă.
29. Se prea poate “restul” să fi fost celelate două fete şi ceilalţi cu care sosisem în oraş. Sincer, niciodată nu le-am văzut/reţinut feţele, să zic că îi recunosc.
30. Am un fel de “fobie” că nu mă pricep la fotbal şi nu cunosc culorile echipelor. Să fii îmbrăcat în culori necorespunzătoare într-o zi cu meci poate să îţi garanteze un drum rapid până la spital.
31. Scenă văzută din exterior, din nou, de sus de data aceasta.
32. Tot anii ’70 – ‘80; se pare că este un motiv recurent. Nu îmi dau seama de ce, însă.