VI. Epilog

Am fost la bancă. Amy nu făcuse ce visasem eu că făcuse³³.

Termin treaba, cobor scările din faţa băncii şi mă aşez pe cea din capăt, lângă apă. Îmi suna celularul. Zămătişă. Îi explic “de ce sunt agitat”, urlu că-mi plouă-n casă. Să îi zic că nevastă-mea era un agent, de fapt, nici nu mai îndrăznesc.

Mă aştepta un drum lung. Urma să investighez ce se întâmplase³⁴, de fapt, să aflu cine era responsabil, dacă Ea existase vreodată (sau era dintotdeauna un agent). Dacă era cea cu care mă împrietenisem. Dacă s-ar fi căsătorit cu mine. Nu ştiam care variantă să mi-o doresc. Nu eram căsătorit. Nu eram fericit, dar nici nervos. Eram nerăbdător…

Note:
33. Nu este vorba decât de un gest nesemnificativ în realitate. Ea, în “vis”, modifica ceva din estetica interioară a băncii. Este vorba de un simbol, din categoria celor specifice jocurilor la copii mici.
34. Mă pot gândi la câteva filme cu care se aseamănă situaţia… Totuşi, tind să cred că e, măcar, o combinaţie de elemente mai originală…