În loc de brevet

“Da, te rogi la Dumnezeu
să-ţi pornească laptopul.
Nu, nu merge aşa.”

(Shadow)

Recent mi-a propus să fac imposibilul. Să inventez, în ziua de azi, ceva SF, original.

Călătoritul în timp e deja arhi-fumat. De extratereştri nici nu mai zic. Cred că şi lor le-a trecut cheful de invazii după câte s-au scris despre ei. Apoi au început ideile mai finuţe de genul: ce-ar fi dacă Universul ar fi un calculator şi lumea s-ar sfârşi când s-ar termina programul lui de calcul. Da. Şi această idee a fost consumată, în diferite variante.

Încep să mă împac cu ideea eşecului. Dar nu reuşesc, de tot. Demonii mei nu mă lasă. De fapt, he he, nu sunt demonii mei. Sunt ai lui Maxwell. E aici o chestie finuţă… o fizică mai filosofică. E vorba de energia (concretă, măsurabilă) a cunoaşterii. Adică o informaţie are un potenţial energetic. Poate fi transformată într-un tip de energie pe care l-am putea folosi. Poate, într-o zi, vom putea construi baterii cu… informaţie.

Şi de aici a pornit totul. Chiar nu vreau să-l amestec pe Dumnezeu în asta. Şi nici să dau în clişee de genul “knowledge is power”. Dar asta este. Nu ştiu… cred că suntem departe de a rosti “a 20-a zecimală a lui p este 6″ pentru a-ţi porni aspiratorul pentru încă o jumătate de oră (iniţial voiam să zic ceva de anumite organe ale diferitelor animale dar iar îmi aduceau vizitatori dezorientaţi).

În orice caz, e posibil ca informaţiile să ne ajute în viitor. Când se va termina petrolul, uraniul şi toate bogăţiile planetei, poate poate ne vom “scoate” cu CD-urile noastre vechi, uitate, pline de biţi numai buni de muls. Acuma nu zic că dacă ştergi o manea omori o familie dintr-o ţară săracă. Pfuu. Nu.

E doar o idee. Poate după moartea termică a Universului informaţia va domni. Poate informaţia şi capacitatea de a o recepţiona şi emite ne face deosebiţi. Poate energia informaţiei înmagazinate în noi se numeşte suflet. Poate.

~ by Sindel on Thu, 06.08.2009.

Leave a comment