Pauză tehnică

•Fri, 23.03.2012 • Leave a Comment

“Nu-mi pui un link, ceva
la tine pe blog?”
(qwe)

Hai, că prea mult m-am tot tras pe cur cu chestia asta. Oricum numai păianjănii mai mişună p-aici (he, he, he).

Deci uitaţi care-i faza: văruţ şi-a tras firmă de web hosting. Cine zice ca dincolo-i mai ieftin… îl trimit la colţ; aici e treabă serioasă, viteză,  servere dedicate, puse-n datacenter, nu compu’ vechi a lu’ vecina cu un linux pe el.

Şi, oarecum legat de subiect, am să mă mut şi eu cu toată treaba pe servere la el; am planuri măreţe. Când e gata, poate mă re-apuc şi eu de blogăreală, dar o să dureze ceva, aşa că nu vă grăbiţi cu F5-ul.

Ne vedem dincolo.

Advertisements

Sfârșitul naivității

•Thu, 18.11.2010 • 2 Comments

“Pentru limba română apăsați tasta 1…”
(Roboțelu’)

Cine înțelege aluzia are o bere de la mine.

Am tot zis ca n-o să laud diferite brand-uri, oricât îmi plac, da’ n-am promis că nu le fac de căcat pe altele. foarte recent am simțit nevoia să pun sub lumina reflectorului niște chestii. Am așteptat destul cât să-mi treacă nervii, da’ gustul amar tot mi-a rămas.

Uitați despre ce-i vorba. Am și eu un abonament Cosmote. Da, minute naționale, minute în rețea care pot fi folosite și cu fixu’, super tare. Da’ te pune naiba să ai vreo problemă cu ei. În primul și-n primul rând că existența “lor”, a devenit un fel de mit, eu pentru o oră bună am crezut că nu mai există oameni în carne și oase în spatele acelui nume de firmă.

Am sunat la 1234, ceea ce numesc ei “Serviciul de Relaţii cu Clienţii” care este, de fapt, un fel de serviciu de frustrare a clienților – pe scurt, puteți obține orice informație doriți și nu doriți despre ofertele lor curente, “orice alte informații” (adică încă patru chestii) – și chestii destul de detaliate despre abonamentul vostru, plăți și alte cele care, mare surpriză, tot aparatul știe să le recite. O lipsă desăvârșită a unei opțiuni care să sune a “pentru a lua legătură cu un operator” să dai cu telefonul de asfalt și să faci dansul ploii in jurul lui.

După o oră de stat de vorbă cu roboții – care aparent au cotropit firma și i-au subjugat pe oameni – am recurs la Internet și, după câteva încercări am reușit să găsesc o “schemă” (care chiar funcționează) să ajung să vorbesc cu un om. Și fiindcă-s darnic de felul meu, vă împărtășesc și vouă, poate o sa vă prindă bine cândva:

  • formați 1234, așteptați să vă recite un mesaj de primire și/sau o super ofertă – în situațiile astea am descoperit că dacă apăsați o tastă care nu este alocată unei opțiuni (spre exemplu #) va tace din codec (că dară n-are gură)
  • apăsați tasta 1 – adică selectați limba română
  • apăsați tasta 4 – adică selectați programul de loialitate (Sieg Heil?)
  • apăsați tasta 0 – adică să vă răspundă un operator

Știu că pare simplu dar credeți-mă, nu m-a bătut capu’ să ajung acolo pe cont propriu…

Și până la urma urmei, care era problema. M-a sunat unu că cică am câștigat 500 de euro la ceva promoție Cosmote; trebuie doar să-mi confirm identitatea și să-i zic numele, prenumele și județul. Eu, deși l-am crezut pentru o secundă (își știa bine poezia, cu intonație cu tot), i-am zis că ar trebui să aibe informațiile astea despre mine; de obicei mi se cere numărul contractului sau seria actului de identitate. N-am apucat să-mi termin obiecția, tipul a închis – clar, țeapă. M-am gândit că ăsta mizează că nimeni nu se va obosi să-l reclame și ce surpriză îi fac eu! E ilegal, în mai multe nivele, falsă identitate și fraudă. În plus că dracu’ știe cui vinde el listele de “clienți” care pun botul.

Și na, îl reclam, cică. O oră de înjurat robotul, apoi dau de operatorul care, fiind responsabil cu programul de loialitate habar n-are ce să-mi recomande (nu mă îndoiesc de faptul că îi păsa enorm de mult de problema mea) și îmi sugerează să mă duc la un sediu sau la un magazin cu care au ei parteneriat și să fac reclamație acolo. Iar ca să nu se termine povestea aici, m-am îmbrăcat și m-am dus.

La sediu, pe sală, o singură tipă (sau poate era un robot de ultimă generație), stătea cu cotul pe birou și cu capu-n palmă (de fapt, sigur nu era robot, imita prea bine o persoană plictisită de moarte). Mi-am dres vocea să-i atrag atenția. Îi povestesc tot; o doare fix undeva. Ea zice că da, se întâmplă, îmi spune că e număr de cartelă (nu a verificat, știe ea sigur), mă întreabă dacă i-am dat vreo informație la individ. Nu că ar conta, concluzia e că n-are ce să-i facă. Îi repoșez tipei că îi doare fix undeva de fraudele din rețeaua lor, ea insistă că nu-i adevărat, doar că nu se poate face nimic. Nu poate să îi blocheze numărul – trebuie să fi operator de telefonie să faci așa ceva și ei sunt, ăăă… a, da, operatori de telefonie.

Să fim serioși, nu vor, pentru că, ei bine, individul acela le aduce și lor venituri. De asta nu blochează nici accesul telefoanelor furate (nu mă bag în detalii, se poate, dacă e raportat furtul).

Tipa zice că poate dacă mă duc la poliție și fac reclamație și cer ei deconectarea individului… adică altă umblătură, alți oameni plictisiți. Multă agitație pentru nimic, de fapt. Și ca să nu se rezolve nimic, evident. Eu îi mulțumesc pentru “ajutor”, ameninț că mă apuc și eu de fraudă prin telefon dacă e așa rentabil. Ea mă încurajează, ironic, mă salută și pași-pusi.

Pe drumul de întoarcere bag nasu’ la un prieten de-al meu la birou, notar de meserie și îi povestesc pățania. El îmi povestește una de-a lui, și mai “țeapănă”, cu mașină furată, cetățeni străini, fals în acte, tot tacâmu’, concluzia e că prezumția mea (că și poliția din țara asta e inutilă) e confirmată. Am mai auzit și eu destule povești din astea, cu tipi prinși în flagrant, “cu mortu-n casă” (mai mult sau mai puțin la figurat) și care au scăpat fără nici măcar o contravenție. Mai un pic și ajungem ca-n Japonia, cică acolo violu’ ține loc de “ceau”. Și ăia au roboți, mulți.

Ce vă zic eu: fiți cetățeni adevărați, nu întoarceți capul când vedeți ceva în neregulă, nu dați țepe, nu puneți botu’, nu dați șpagă, nu luați șpagă, nu fiți șmecheri “fiindcă numai așa merge în țara asta”; chiar e o dumă de căcat.

Soulshard

•Tue, 02.11.2010 • Leave a Comment

“Ăsta e banneru’ nostru!”
(Vladiatoru’)

Cu acești oameni îmi petrec eu serile în ultima vreme. M-am făcut sunetist; ei spun că cică mă pricep și fac treabă bună. Eu, sincer, m-am bucurat că nu-s încă o trupă underground supărată care aspiră la faimă instantanee. Sincer, îmi plac mult melodiile lor; dacă suntem pe aceeași lungime de undă și vă simțiți generoși, intrați și dați un vot.

Până una alta, poate ne mai vedem pe la câte-un concert!

Peninsula

•Tue, 31.08.2010 • 1 Comment

Am fost odată…

“Cum stăm?
Mergem?”

(Spaz)

O, da! Joi la 4 dimineața ne urcam în taxi cu destinația Tîrgu Mureș via Gara de Nord. Drumul de șapte ore n-a fost o distracție, în special dat fiind faptul că nu aveam locuri și trenul a fost umplut până la refuz; bilă neagră pentru CFR. Dar ne-am împrietenit cu cei din jur și am găsit modalități de a face timpul să treacă. Odată ajunși, am avut norocul de a nu sta prea mult până să prindem un taxi care să ne ducă la peninsula promisă.

Ok, toate bune și frumoase. Nici tipii nu erau nașpa da’ na, nu mă interesau. Doar că se vorbea cam multă maghiară. Din fericire nu doar maghiară, deci n-am avut scandal, doar câteva confuzii comice.

Pe locuri, fiți gata…

“Tessék!
Poftiți!”

(toți comercianții)

Ne-am luat permisul de parcare a unui cort în spațiul destinat camping-ului, am găsit un loc mișto, am ridicat fortăreața, ne-am dus bagajele la garderobă și am început să explorăm; prima zi de chefuială începuse.

Am văzut niște francezi tare simpatici care își spuneau Babylon Circus care au facut show; apoi am moțăit pe ritmuri de Ska-P. Un duș rece m-a băgat înapoi în priză. Ne-am mai bâțâit pe acolo să găsim toate punctele de interes; ne-am umplut de broșuri, ecusoane, materiale promoționale, lucru ce ne-a permis să ne facem planurile pentru următoarele zile. Obosiți, ne-am retras pe muzica celor de la Therapy?.

Am constatat că pe cât e de cald acolo în plină zi, pe atât e de frig după apus. Regretam că nu mi-am luat mai multe haine groase dar, cu puțină imaginație și ceva mai multă foială am reușit să adorm.

Party!

“Egészségedre!”
(vorbește berea)

De pe la 10 dimineața nu mai puteai sta în cort. Am zburat cu toată viteza înspre dușuri să mă răcoresc. Am zburat înapoi să-mi iau și prosopul. După aceea fuga-fuga la concursuri, promoții etc. Dar totuși, înapoi la cort să-mi las gelul de duș care-mi rămăsese în buzunar și care nu m-ar fi ajutat cu nimic in continuare.

Am făcut karting cu niște beri la bord (că șofatul pe bune în aceleași condiții nu e indicat). Na, am ieșit dintr-o curbă drept într-un parapet, mare scofală. Apoi s-a înfipt un alt concurent în mine de au trebuit să ne despartă cu ranga. Dar am recuperat și am terminat pe locul 3, cu un record personal de 34,90 secunde.

Am înfulecat și m-am plimbat pe la promoțiile Coca-Cola. Ăștia aveau un sistem drăguț. Cumpărai un Cola la 0,5 cu 5 lei (muuuult), primeai și un pahar d-ăla de carton. Cu un pahar puteai participa la oricare din concursurile lor. Cu Spaz ne-am băgat la câteva tentative de doborât o piramidă de doze cu mingea și am plecat cu niște fluiere, premii de consolare; n-a înțeles nimeni nimic atunci când am intrat într-o eco-toaletă și am început să fluier. Apoi m-am rupt în scheme de vreo 3 ori la un concurs de Guitar Hero.

Ne-am mai alcoolizat un pic și au început concertele. I-am prins pe Blazzaj, apoi au făcut show Parov Stelar Band; au cântat și bis când au văzut că era să dărâmăm scena cu țopăitul cadențat. Mai încolo i-am văzut pe The Rasmus care, pe lângă ca au rămas așa cum îi țineam minte de prin liceu, au cântat și melodii mai vechi de-ale lor. Apoi au urmat Gorillaz Sound System (adică Gorillaz, doar că au mixat și remixat de am rămas proști).

Ne-am regrupat (umblam cu Spaz și cu niște prieteni de-ai ei care au devenit și prieteni de-ai mei și care ulterior am aflat că erau prieteni și de-ai fratelui meu, în orice caz, oameni foarte foarte tari; ba mai mult, era și ziua unuia dintre ei) să mai bem ceva. La un moment dat nu știu cum am făcut de toți s-au dus să micționeze, numai mie nu-mi venea; a început la o terasă în preajmă Stop the Rock și eu am băgat un step de DnB. Când m-am uitat în jur se mai adunaseră câțiva care se rupeau alături de mine. Prea tare! Apoi am mers cu toții pe terasa de unde venea muzica bună și am dansat și am dat contorul de beri peste cap. La un moment dat a venit o blondă și mi-a ținut un monolog în maghiară. I-am zis în engleză ca nu înțeleg și a plecat foarte tristă. Păcat… era drăguță.

La 3 dimineața am mers într-un cort enorm – care, dacă n-ar fi fost plin de oameni, am fi zis că-i depozit de boxe – să-i vedem pe Șuie; mi-a plăcut că au intrat direct în pită, n-au lălăit-o să păstreze hit-urile pentru bis-uri.

Pe drumul de întoarcere la corturi m-a apucat o foame din aia de-ar fi scos lupu’ din pădure. Foarte convenabil, un nene vindea niște hamburgeri pe marginea drumului.

Eu arăt cu degetul.
> Ce conține un hamburger?
Vânzătorul: Păi, chiflă, salată, sosuri...
> Carne conține?
Vânzătorul: Păi chiflă...
> _

Ok, bun, domnu’ se referă la halca de carne de hamburger cand zice “chiflă”. Am achiziționat unul, l-am înfulecat și m-am culcat.

Rockstar

“Țintești prea sus!”
(instructorul de tir)

Ok, deja îmi cumpărasem o pălărie foarte mișto și în general eram îmbrăcat de făceam oamenii să întoarcă aparatele de filmat după mine. Mă salutau necunoscuți, beam cu prietenii și cu toții ne simțeam foarte bine. Pe la prânz a sosit și prietenul lui Spaz și s-a cazat cu noi în cort și i-am făcut un tur al locului.

Eu am învățat să trag cu arcul, dar încă nu știam prea bine să ochesc ciuta (de carton, nici un animal n-a fost rănit în timpul festivalului). Mai pe după-amiază mi-am întins un izolier și m-am pus să-mi fac siesta. Când m-am trezit, era un nor măroc pe cer; am rupt-o la fugă și m-am adăpostit la scena unde tocmai terminau de cântat Grimus. N-au sunat deloc rău băieții!

A început ploaia, noi beam pe o terasă dotată cu umbrele. Am fost la cortul Orange unde ne dădeau net moca să văd când vom avea din nou soare; aparent abia a doua zi urma să se dreagă vremea. La un moment dat am primit un apel. Cică să vin la scena Cola să-mi dea premiu; cică locul I la concursul de Guitar Hero din ziua precedentă. Am primit un ceas Swatch foarte fain, doar că-mi era cam larg. Am fost fotografiat, felicitat și expediat.

Seara i-am văzut pe Europe. Au fost geniali, cu toate gesturile de acu’ 25 de ani – blugi strâmți, păr ciufulit, călăritul suportului de microfon, tot tacâmu’ – nu vezi așa ceva în fiecare zi!

Și apoi, într-un final s-a întâmplat. M-am îndrăgostit; paralizasem. A intrat în inima mea cu toți cei 20.000 [W] la concert la Tricky. Dragoste de bas. Dragoste de basistă. Câtă dreptate avuse instructorul de tir…

Pentru că tot ce aveam nevoie era un motiv în plus să beau! Într-un târziu m-am retras în cort; în depărtare se auzeau Gojira și Noisia.

Burnout

“Ce dracu’ îndrugi acolo?!?”
(prietenu’ lu’ Spaz)

Eu ziceam că plouă ca-n Diablo 2. Și apoi ziceam că am brick-uit până dimineața (adică am dormit ca o cărămidă). M-am trezit cu ciorapii uzi și nu mi-a convenit.

Era ultima zi de festival și am decis că e cazul să n-o las să treacă degeaba. Am început cu o ciocolată caldă cu Jägermeister și m-am adăpostit într-un lounge. La un moment dat s-au trezit și ceilalți și ne-am pus să bem împreună. După hot-dog-ul mâncat la prânz ne-a mai lăsat și ploaia și a ieșit soarele. Am băut de bucurie.

Mai încolo ne-am înscris cu toții la alt concurs, unul de Dance Dance Revolution. Nicicare nu eram talentați dar a fost distractiv; jocul ăla chiar e greu! Mai spre seară am avut încă o conversație genială cu un (nici nu știu dacă nu era același, de fapt).

> Vă rog o porție de cartofi prăjiți, un șnițel de pui și o porție
de salată.
Vânzătorul îmi pune cartofii și salata în câte o farfurie și îmi
scoate un hamburger cu șnițel de pui proaspăt încălzit cu microunde.
> Șnițel de pui simplu nu aveți?
Vânzătorul îmi întinde hamburger-ul/sandwich-ul cu șnițel de pui.
Vânzătorul: Ăsta e.
> Acela este un hamburger cu șnițel de pui. Șnițel simplu nu aveți?
Vânzătorul arată către o stivă de hamburgeri, probabil cu carne de
vită.
Vânzătorul: Nu, nu, acela este un hamburger. Ăsta-i șnițel de pui.
> _

Eu am suspinat, am luat cartofii, salata și “șnițelul de pui” și m-am pus să mânc.

Au început să cânte Zdob și Zdub. Eu n-aveam stare, i-am lăsat pe amici la concert, m-am dus să mai bag un raliu, am mai tras o tură cu arcu’, m-am lăsat pictat pe față. M-am întors tocmai când terminau de cântat; aveam o fereastră în program, ne-am împrăștiat și, din cauza unor erori de logistică – X avea cartela în telefonul lui Y care era în geantă la Z și ajungeam să ne dăm mesaje nouă înșine și alte tâmpenii – nu ne-am mai putut regrupa. Eu și cu o prietenă am aterizat în cortul unde aveau cei de la Winston promoții și party-uri; tipii băgau DnB, evident că a ieșit moșeală.

Eu am rămas fără cash; am ieșit până la bancomat, care se afla în afara spațiului de desfășurare a festivalului. Mă, întorc îmi verifică brățara și mă trage un gardian într-o parte.

Gardianul se uită urât la paharul meu de bere.
Gardianul: N-aveți voie să intrați cu bere din exterior.
> A, e luată de la festival.
Gardianul ridică din umeri.
Gardianul: Nu contează, n-aveți voie să intrați la festival cu berea
de afară.
> Păi și ce fac?
Gardianul: Ce puteți face este să folosiți bere și apoi puteți intra
la festival.
> folosește bere_

Am dat-o peste cap în fața lui și am intrat. Problema a fost că, în consecință am fost mac de beat la concert la Korn. Sau na, poate că nu era problemă…

Apoi am fugit la Dub FX; omul ăla este defect, scoate niște bași din el de nu-ți revii; în plus, a făcut un show superb. După ultimul bis am dat o fugă să prind și ultima oră din Above & Beyond. Nu prea a înțeles lumea care era faza cu chestia aia îmbrăcată în negru (care eram eu) la un trance party, dar na, asta e! Am auzit de la ei fix ce-mi doream să aud… n-am cuvinte destule să-i laud; când au încheiat m-am dus și eu să dorm.

Relativitate specială

“Facem un experiment,
poate trece timpul mai repede.”

(Spaz)

Ne-am împachetat, am plecat; tren aveam abia mai târziu, deci ne-am despărțit: echipa formată din Spaz și prietenul ei avea misiune să se ducă la gară sa cumpere bilete; noi restul aveam dificila misiune să frecăm buha prin centrul orașului. Eu am găsit un ceasornicar să-mi pună baterie în ceas și să mi-l potrivească pe mână, apoi am mers la Mall și ghiciți ce am făcut! Da, am băut…

Am ajuns apoi în gară și m-am bucurat că delegații noștri au făcut rost de bilete cu locuri. Lux! Trenul s-a oprit la un moment dat și am fost anunțați că va sta în loc aproape o oră deoarece un alt tren care trebuia să vină din sens opus pe linia respectivă avea și el întârziere o oră și na, din cauza noastră urmau și alte trenuri să întârzie și tot așa. Pe scurt, am tras concluzia că japonezii s-ar sinucide instant dacă ar afla ce-i cu liniile noastre ferate. Am mers până la butic și, de ultimii mei bani, am procurat un PET de bere cu scopul de a face un experiment. A funcționat.

Ajuns înapoi acasă, am concluzionat că n-am mai fost așa epuizat în viața mea. Dar a meritat, a fost absolut genial, m-am simțit bine, am făcut prieteni noi, urmează să primesc poze de la cei care au avut aparate foto… Și, evident, abia așteptăm festivalul de anul viitor!

Inginer

•Wed, 14.07.2010 • 3 Comments

Care e asemănarea dintre
un câine și un inginer?

(Banc)

Amândoi au privirea inteligentă dar habar n-au să se exprime. Fiind inginer, n-am cum să nu râd la bancurile din această categorie… oricum, majoritatea sunt foarte adevărate. Dar unele ascund și adevăruri triste, cum ar fi că, inginer fiind, îți e sortit să duci o viață de câine, să fii animăluțul servil al cuiva care, din generozitatea lui fără margini, îți va arunca și ție resturile lui, să poți și tu trăi până mori.

Eu mă consider un inginer mai altfel, într-un domeniu și într-o țară în care acest lucru nu e prea apreciat. Dar tot inginer, cu avantajele și dezavantajele ce derivă din acest fapt.

În opinia mea (care este însușită, nu inventată de mine), lumea se poate împărți în 10 categorii: cei care știu codul binar și cei care nu. Dacă te întrebi unde sunt restul 1000, treci la colț; dacă nu, ești de-al meu. Dar mai controversate ar trebui fi relațiile dintre ingineri și non-ingineri. Orice fel de relații.

Relațiile profesionale le-am cam conturat, non-inginerii vor cam tinde să îi domine pe ingineri, pentru că în locul formulelor și ideilor tehnice care se regăsesc în capul celor din urmă, cei dintâi au dorința de a se îmbogăți cu bani, putere, faimă sau “all of the above”.

Punctul comun al diferitelor tipuri de relații îl reprezintă comunicarea. Mama zicea așa:

Comunicarea interumană este supusă unor constrângeri, în special de ordin social sau lingvistic […] aceste constrângeri, denumite și “inegalități lingvistice”, se manifestă ca și incompetență de comunicare.

Ideea e că tu nu înțelegi de ce zic eu că nu se poate. Iar când îmi zici că-mi dai 50 de euro ca să se poată îmi vine să-ți fut una. Pur și simplu nu ne înțelegem.

Iar în ceea ce privește relațiile “din cealaltă categorie” (ca să nu zic amoroase) dintre ingineri și non-ingineri nu știu ce să zic. E complicat. Adevărul e că nu prea am auzit de prea multe succese. În primul și-n primul rând nu e ok, pe termen lung nu vor vrea părinții. Că de ce inginer și nu doctor sau avocat? Dar în general nici nu se ajunge la asta. Nu e faza că cică e diferență prea mare de intelect. Poți fi om genial și fără să fii inginer (și reciproc e valabil, recunosc). Ideea e că inginerul este diferit de non-inginer. Îmi vine să zic că “sunt pe lungimi de undă difeirte” și-mi trag o palmă. Eu ca, inginer, te iau pentru că mă completezi; tu, nu știu de ce mă iei (nu, chiar nu cred că reparatul televizoarelor e sexy) dar în final mă lași ori pentru că nu m-ai făcut ca tine, ori, mai grav, ai reușit și te-ai plictisit de mine.

Un lucru e cert, orice planuri ai, dacă nu ești inginer, să-ți dea Dumnezeu norocul să nu ai vreodată nevoie de unul.

Cip cirip

•Fri, 18.06.2010 • Leave a Comment

Ești, oficial, o păsărică.
(Coco)

Da, da, așa, așa! M-am făcut o păsărică mică și guralivă.

Adică mi-am tras un cont de Twitter. Adică cine nu se satură de inepțiile mele va putea să afle ce am mâncat, ce dume am mai zis la beție, ce melodii și videoclipuri îmi plac foarte mult.

Fiind luate deja Sindel și Carlsberg (ok, asta, ultima nu mă prea miră), va trebui să mă urmăriți pe @garthenius.

Cei care nu vor sau nu dispun sau nu vor să dispună de chestii legate de Twitter, vor putea urmări debitul de ciripituri tot aici, pe blogul meu. Mai trebuie să învățați doar păsăreasca.

Tot cu acest prilej, vă fac un cadou: versiunea 1.1 a programului pentru urmărit blogul. Îl găsiți aici. Dacă expiră cumva link-ul, dați un mesaj și am eu grijă să rezolv problema.

Hai cipipcipiripip!

Lunea nici iarba nu crește

•Mon, 14.06.2010 • 2 Comments

‘tu-ți jegul de român!
(un tip, pe stradă)

Și apoi a scuipat cu cel mai verosimil dezgust. Nu știu ce cu ce i-am greșit sau dacă i-am greșit cu ceva la domnu’ (nu aș îndrăzni să-l numesc boschetar pentru că și eu, după o oră stat în soare arăt și miros ca unul), dar se uita în direcția mea generală. Eu mi-am dorit să-i strâng mâna și să-l felicit pentru sclipirea de geniu; a îndrăznit să zică ce eu doar gândeam în acel moment.

De ce? Pentru că rușinea de a fi român e un laitmotiv al vieții mele. De cum am ieșit din scara blocului am fost abordat de o doamnă care susține că are șase copii mici, că-i scump laptele praf și, în fine, că ar trebui eu s-o ajut cu ceva. Eu i-am dat niște bani, multicel chiar, mă simțeam generos, ce naiba… Nu trec nici 10 metri și altă doamnă, îmbrăcată similar, cu aceeași poveste, până la ultimul detaliu. Și ce-i mai rău, a văzut că i-am dat la cea de dinaintea ei, cred că și cât. Na fugi și scapă. Suta de metri cerșetoare.

După o bâțâială epică și extrem de futilă prin oraș, la întoarcere prin centru, ghiciți cu cine mă întâlnesc? Vă dau un indiciu: are șase copii (sau cel puțin așa susține). Acuma nu mă mai pot abține; îi zic că i-am dat bani deja. Ea că nu ei i-am dat. Eu că da, probabil i-am dat la vreuna din celelalte cu aceeași poveste ce umblă prin oraș. Am mai întrebat-o care îs șansele să se întâmple una ca asta, totuși, să existe atâtea femei cu aceeași poveste pe metru pătrat? Ea se strange de sân să-mi facă demonstrația că are copil mic. Nu mă las impresionat, îi spun că eu plătesc impozit ca ea să primească ajutor din partea statului și o iau din loc. În sinea mea declar ziua de astăzi Ziua Națională a Cerșitului.

Și  începe: “Hai te rog dă și mie un leu să te ajute Dumnezeu că am șase copii mici că-i scump laptele praf că hai și ia-mi lapte de la farmacie că mă rog pentru sănătatea ta la Dumnezeu hai la mine să vezi că-s șase hai dă-mi măcar un leu”. Da, dacă există persoane care pot să vorbească fără semne de punctuație (sau fără pauzele corespunzătoare), aceștia sunt cerșetorii. Între timp am parcurs vreo 20 de metri. Îi explic că dacă nu-i dau că mi-ar fi milă de ea, nu am să-i dau nici ca să tacă. Ea continuă, cu ceva mai puțin entuziasm, ce-i drept. În final, am reușit să o pierd undeva pe drum înspre casă.

Edit: Am făcut un calcul din care reiese că 6 copii se fac, în medie, în 4 ani, 4 luni și o săptămână, la foc automat. Unii oameni au hobby-uri ciudate.

“Unii îmi spun că dacă emigrez,
am să mă simt toată viața imigrant.
Doar că eu deja mă simt imigrant aici.

(Iepu)

Da, post dublu, pentru că primul nu era destul de lung.

Ziceam mai devreme de o bâțâială epică. Eu și Iepu trebuia să ne decontăm o deplasare pe care am efectuat-o cu o lună în urmă. În sfârșit aveam toate actele, hop-țop și noi la rectorat, la finanțe. Doamna de la finanțe se uită la foile noastre, în particular la cererea noastră, aprobată și semnată de rector și decan, și mai precis la suma care ni se aprobase. Ridică dintr-o sprânceană și ne întreabă dacă glumim cumva. După o plimbare prin căldura amiezii în scopul lămuririi că nu este vorba de nici o glumă, am încasat fiecare undeva pe la o concime din respectiva sumă, plus banii de benzină, care, fiind un singur bon, i-a primit Iepu, deoarece el ne sponsorizase cu mașina și cu serviciile de șofer.

Fiindcă în viața de zi de zi sunt la fel de cârcotaș ca pe blog, nu am ezitat să mă plâng de această situație; cred că și femeia de servici din rectorat aflat (politicos, trebuie să menționez) că eu nu sunt mulțumit de faptul că cineva, undeva, va băga în buzunar, în deplină legitimitate, patru cincimi din banii care ni s-au aprobat nouă.

Iepu, ori dintr-un spirit justițiar, ori fiindcă se săturase de toanele mele, a echilibrat un pic sumele pe care le-am primit; în orice caz, îi mulțumesc atât pentru bani cât și pentru gestul care mi-a regenerat un pic încrederea în specia umană.