Existenţă

“Cogito, ergo sum”
(René Descartes)

Ori a minţit, ori am demonstrat într-un rând că România nu există. Dacă nu înţelegi, tocmai mi-ai demonstrat că am dreptate. Fugi cât poţi, până nu te prinde gândul şi te desfiinţează. Te “de-construieşte”.

De ar fi atât de simplu… Să înţelegi că eşti degeaba şi să nu mai fii. Era vai şi-amar de nişte oameni (îmi tot vine să le blestem pe tipele de la ghişee de la primărie; nu e vina lor că încă nu şi-au băut raţia zilnică de cafele pe banii noştri, nu?).

Da. Sunt supărat. Ascult muzică supărată şi sunt supărat şi îmi vărs supărarea pe Internet, să înegrească toţi biţii; ia cam o cincime de secundă să se răspândească ura mea pe Internet. Are viteză. Şi e mare (adică multă). Deci mă aflu în lipsa unei metafore adecvate (cine zice “tren” –  îl sparg).

Sunt supărat pe ţara asta. Pe oamenii din ea, că petecul nostru de Mare Neagră, Dunărea şi Delta şi, în fine, Munţii Carpaţi care ne definesc, n-au, în esenţă, nici o vină. Şi dacă mai demult mi se părea ultimul coşmar să-mi părăsesc draga mea ţară, acum regret amarnic dacă n-o fac urgent. Clarificăm: nu vreau să mor aici. Imediat detaliem.

Ţara care a îmbrăţişat mediocritatea. Ţara plină de oameni care nu vor face nimic semnificativ cu viaţa lor. Ţara care-l sfidează pe Darwin de face tumbe în mormânt. Ţara care se vinde în rate. Ţara care face haz de necaz (de ce naiba ne zic asta cu mândrie profii de română, povestindu-ne despre cimitirul vesel şi alte minuni care numai la noi le prinzi?).

Ţara desaturată (adică gri). Ţara cu oameni care trec pe roşu (că aşa îs învăţaţi de mici). Ţara unde BMW-ul are statut de “scop în viaţă”. Ţara care ridică din umeri când se întâmplă ceva grav. Ţara care se amuză într-un glas la ora 17:00 ( UTC+02:00). Ţara care dă cu mucii în fasole de câte ori se iveşte ocazia.

În fine, ţara care îşi bate joc în toate modurile imaginabile şi inimaginabile de oamenii care vor să lucreze. Care vor să facă ceva cu viaţa lor. Care vor să fie cinstiţi. Care vor să fie diferiţi.

Nu. Pufuleţii şi eugeniile, sarmalele şi mămăliga, pălinca şi ţuica, în orice cantităţi, nu compensează. Momentan sper să se schimbe ceva, sper la un miracol, sper la o Apocalipsă, poate; dar cel mai probabil voi ajunge şi eu ca ei, cei care au fugit şi şi-au renegat originile, cei care au avut un vis şi nu au vrut să lase ţara asta să-l sufoce.

~ by Sindel on Mon, 24.08.2009.